Seara, cuvintele interioare devin himere, nascandu-se direct metafore si bantuindu-ti sufletul starnind amintiri. Seara, insingurarea se naste ca un hau ce te soarbe iar tu incerci sa-l acoperi cu imaginea in oglinda a zadarniciei. Caci, in oglinda, zambetul tau se destrama ca o tesatura fara urzeala, ca un un puzzle imprastiat iar complezenta e inlaturata ca o masca nereusita. Urci sute de trepte catre un ideal iar cand te apropii nu mai poti sa zambesti caci ai obosit alergand dupa fata-morgana fericirii. Strabati paraseci de sfortari pentru a pipai o secunda implinirea iar in acea secunda bucuria iti devine desarta. Sarmane muritor, fa-ti din fiece clipa momente de multumire caci nu alergand iti traiesti viata ci savurand micile bucurii. Si inca ceva, tu ar trebui sa-ti fii arhisuficient caci viata ta este supremul tezaur pe care il mostenesti de la parinti. Iar acum zambeste!
